
M-am Căsătorit cu un Vampir
- 👁 4K
- ⭐ 7.5
- 💬 825
Descriere
‼️CARTEA DOI ÎN CURÂND. Ivy Harrington este aruncată într-o provocare neașteptată: pentru a-și revendica partea din moștenirea tatălui ei decedat, trebuie să se căsătorească înainte de o dată limită care se apropie. Disperată, dar hotărâtă, Ivy propune o căsătorie falsă lui Sabastian Cain. Un străin bogat și enigmatic, al cărui farmec și sofisticare ascund o adevărată întunecare. Dar soarta are alte planuri. Sabastian Cain nu este un om obișnuit. O ființă legată de timp și tragedie, a petrecut secole căutând sufletul femeii pe care a pierdut-o odată. Și acum, în Ivy, a găsit-o din nou, reîncarnarea primei sale iubiri și primei sale soții din începutul secolului XVIII. Dar Ivy nu-și amintește de el. Nu-și amintește dragostea pe care o împărtășeau odată sau jurământul legat de sânge pe care l-a făcut înainte ca moartea să-i despartă. Ceea ce începe ca un aranjament simplu devine o călătorie într-un tărâm al dușmăniilor antice, alianțelor mortale și unei iubiri care sfidează limitele vieții și morții. Pe măsură ce umbrele din trecut încep să iasă la iveală, Ivy se găsește prinsă într-o plasă de secrete, dorință și un destin pe care nu l-a cerut niciodată. Sfâșiată între necredință și atracția irezistibilă față de un bărbat care susține că a iubit-o timp de vieți, trebuie să decidă: va îmbrățișa o istorie pe care nu o poate aminti, sau va fugi de o iubire care refuză să o lase să plece? Dar trecutul nu rămâne niciodată îngropat. Și nici monștrii care se ascund în întuneric.
Capitolul 1: O Întâlnire Întâmplătoare
Povestea lui Ivy
"Nu mai pot suporta asta, Lila. De ce tatăl nostru, chiar și în starea lui de mort, continuă să-mi controleze viața?" am întrebat, furioasă.
Sora mea mai mare, Lila, și cu mine tocmai am vizionat video-ul testamentului tatălui nostru decedat. El a fost înmormântat acum câteva zile, iar acum am putut în sfârșit să auzim testamentul său. Eu sunt Ivy Harrington, al doilea și ultimul copil al lui Richard Harrington, un mare artist și galerist. El deținea un muzeu pentru arte numit Muzeul Harrington pentru Arte, pe care l-a lăsat surorii mele mai mari, Lila, împreună cu alte bunuri pe care le avea.
Dar pentru mine, din contră, a spus că va trebui să mă căsătoresc înainte de a putea auzi ce am moștenit de la el. După ce a spus asta în video-ul testamentului, avocatul a luat benzile și a plecat.
"Trebuie să te relaxezi, Ivy. Acum, știi că Daddy te-a iubit foarte mult. În plus, ai treizeci de ani și încă trăiești viața de basm," a spus ea, întorcându-se spre mine.
"Du-te acasă la soțul și copiii tăi minunați, Lila. Nu știi nimic despre relația mea cu Daddy," am adăugat.
Ea a suspinat, "Ivy... ce-ar fi să vii acasă cu mine astăzi? Să te distrezi cu copiii. Îi lipsești, de altfel."
"Nah... nu-ți face griji pentru mine. Mă voi întoarce în casa în care am privilegiul să locuiesc încă. Datorită lui Daddy și ție, evident," am râs.
"Oh, te rog, Ivy. Nu mai am nevoie de acea casă. Am un cămin cu Charles și copiii," se întoarce să se uite la ceasul ei, "Oh... uite-te la timp? Trebuie să mă întorc acasă acum. Nu-mi permit să ratez din nou cina."
"Mi-ar plăcea să mă alătur, dar am niște lucrări de artă de restaurat acasă," am zâmbit.
"Oh, bine. E totul în regulă, Ivy," a spus ea, sărutându-mă pe obraji. "Ne vedem altă dată."
Am privit-o cum părăsește vechiul birou al tatălui în muzeu, în timp ce eu stăteam acolo, liniștită. Pe măsură ce clădirea devenea atât de tăcută încât puteam auzi sunetul respirației mele, am decis că ar fi cel mai bun moment să restaurez complet lucrările de artă din micuța mea atelier.
---
Mergând cu grijă pe scări, fredonând muzica mea preferată. Observ o umbră umană pe perete, care devine mai vizibilă pe măsură ce cobor pe scări.
"Nimeni nu ar trebui să fie aici," am șoptit pentru mine.
Pe măsură ce m-am apropiat, am văzut un bărbat înalt cu păr scurt și ondulat, de culoare închisă. Mâinile îi erau în spate în timp ce stătea lângă o pictură mare, moody, atârnată pe peretele din spate, tonurile sale întunecate și pensulele dramatice evocând un sentiment ciudat de dorință. Pictura înfățișa o figură solitară stând sub un cer furtunos, privind spre o mare pustie. Ceva despre această pictură rezonează cu figura care stătea, iar pe măsură ce m-am apropiat, am observat detaliile intricate.
"Fascinant, nu-i așa?"
Vocea acestui bărbat ciudat era profundă și lină, făcându-mi să-mi tremure coloana vertebrală. M-am apropiat și mai mult pentru a-l vedea pe bărbat, ochii lui fiind încă fixați pe pictură.
Pe măsură ce mă apropiau de el, am fost uimită de frumusețea lui. Are un chip care este atât atrăgător, cât și înfricoșător, cu pomeți ascuțiți și o linie a maxilarului puternică. Dar ochii lui aveau o privire pătrunzătoare, cu o adâncime care părea să dețină secole de secrete.
"Este," am reușit să spun, vocea mea fiind mai moale decât intenționam.
S-a întors spre mine, un zâmbet mic curgând pe buzele lui, "Adesea mă întreb ce simțea artistul în timp ce crea ceva de genul acesta. Era tristețe? Speranță? Sau poate amândouă."
Cuvintele lui rezonează cu mine, iar eu am dat din cap, "Arta are un mod de a captura contradicția. Asta o face puternică."
A întins o mână. "Sabastian Cain."
"Ivy Harrington," am răspuns, punându-mi mâna pe a lui. Atingerea lui era rece, dar nu neplăcută, iar un zâmbet slab, aproape imperceptibil, a trecut pe buzele lui.
"Trebuie să faci parte din familia Harrington, atunci," a spus el, tonul lui fiind conversațional, dar curios. "Acest muzeu este impresionant."
"Sunt," am răspuns. "Dar sora mea este cea care se ocupă de majoritatea afacerilor. Eu sunt mai mult în culise, restaurând lucrări de artă."
"O abilitate admirabilă," a spus el. "A da viață trecutului."
"Apropo, Sabastian, nu ar trebui să fii aici la ora asta. Suntem închisi pentru ziua de azi," am spus, aruncând o privire în jurul holului. "Cred că sora mea a uitat să închidă ușile din față înainte de a pleca."
"Da... ai putea spune asta. Dar am fost atras de această pictură, în plus, muzeul este locul meu preferat," a spus el.
"Mergeam spre atelierul meu. Am câteva lucrări de artă acolo pe care le restaurez, dar cred că poți să te alături dacă vrei," am spus, cu un zâmbet slab pe față.
"Ar fi frumos. Mi-ar plăcea," a spus el, întorcându-se de la pictura de pe perete. "După tine."
L-am condus în timp ce mergeam încet spre micuțul meu atelier. Îi fur priviri, în timp ce el era concentrat pe coridor. Mâinile lui erau încă plasate în spate, mergând cu o eleganță care făcea intimidant să merg alături de el.
"Ei bine, am ajuns," am spus, deschizând ușa atelierului meu. "Nu e mare lucru. E puțin aglomerat pentru acum."
"Oh... nu mă deranjează. E puțin confortabil. Îmi place. Pot să intru?" a întrebat el.
"Oh, unde îmi sunt manierele," am spus, dându-mi la o parte, gesticulând spre atelier. "Te rog, intră."
"Mulțumesc," a spus el, intrând cu grijă, observând totul din interior.
Atelierul era plin de multe picturi și mini-statuete pe care le restauram. Pensulele și alte echipamente de artă erau împrăștiate peste tot.
"Se pare că ai fost aici de ceva vreme," a spus el.
"Da, desigur."
"Hmm... e frumos. Dar deprimant, scuză-mi manierele," s-a scuzat el.
"Oh, nu. E în regulă. Adică, sora mea a plecat acasă la familia ei pentru cină, m-a invitat să mă alătur, dar am refuzat. Cred că poți spune că asta e deprimant," am spus, încercând să forțez un zâmbet.
"Deci, nu ești căsătorită?" a întrebat el, tonul lui fiind blând, dar plin de curiozitate.
Am râs. "Ei bine, dacă nu e atât de evident, nu știu ce este."
"Îmi pare rău," a spus el, plimbându-se prin cameră în timp ce se uita la lucrările de artă.
"Nu trebuie să te scuzi," am răspuns. "Dacă nu te deranjează, trebuie să termin această piesă. Te rog să nu spargi nimic. Voi fi gata în curând."
"Desigur."
Capitolul 2: O Escortă Misterioasă
Povestea lui Ivy
După o vreme de restaurare a operelor de artă în atelierul meu, mi-am dat seama că eram complet singură cu un bărbat străin. Sabastian a stat deasupra mea tot timpul, observând ce făceam și cum restauram picturile.
"Știi, cred că e timpul să plec," am suspinat. "Sunt complet epuizată și trebuie să mă întorc acasă acum și să mă odihnesc."
"Desigur... O doamnă frumoasă ca tine are nevoie de somnul ei de frumusețe," a spus el.
"Ei bine, nu e nimic frumos la această doamnă," am spus, cu mâinile tremurându-mi pe corp. "Dar ai dreptate, trebuie să dorm."
În timp ce îmi strângeam uneltele și îmi curățam biroul și un mic spațiu în atelier, am privit și Sabastian stătea încă, cu mâinile plasate în spate.
"Dar tu?" l-am întrebat, întorcându-mă spre el.
"Ce despre mine?" a întrebat el, confuz.
"Da... tu. Când exact vei pleca? Pentru că nu trebuia să fii aici,









